"Come on England!"-ul nu s-a mai auzit ca in alte ocazii. Nu fiindca nu ar fi existat zeci de mii de englezi in tribunele stadionului din Rustenburg, in meciul de debut al "celor trei lei" la World Cup 2010, ci fiindca si de aceasta data vuvuzelele au fost prea zgomotoase. Anglia a intrat decisa sa castige impotriva Statelor Unite si sa isi ia o revansa asteptata de 60 de ani. Atunci, in Brazilia, in 1950, americanii reuseau una dintre cele mai mari surprize din istoria Cupei Mondiale invingand Anglia celebrilor Wright, Ramsey, Finney, Mortensen sau Mullen. In 2010, in Africa de Sud, noul capitan al Albionului, Steven Gerrard, a inscris la capatul unui traseu Lampard-Heskey. Era minutul 4 si tribuna insularilor era in delir. Englezii au continuat sa domine. Dincolo de furia britanica se putea usor observa insa ermetismul italian al lui Fabio Capello. Totusi, americanii au iesit tot mai mult in atac, iar Donovan si Onyewu au incercat vigilenta lui Green. Golkeeperul englez a comis insa "gafa mondialului" cand a scapat in propria poarta sutul lui Donovan si la pauza scorul era din nou egal. In a doua jumatate englezii au lasat la cabine orice urma de prudenta si s-au aruncat in atac. Cu un joc avantat, deschis pe aripi si infierbantat de patrunderi pe centru, nationala capitanului Stevie G a pus o presiune formidabila pe apararea americanilor. Rand pe rand, Heskey, Lampard, Rooney si Wright-Phillips au facut insa un erou din Tim Howard, iar gafa lui Green din min.40 a ramas pana la final decisiva.
In celalalt meci al grupei, Slovenia a invins prin golul marcat de Robert Koren, in min.79. Un meci anost, fara prea multe reusite, in care cele doua formatii au parut mult timp ca sunt multumite cu un punct. Capitanul sloven a reusit insa sa incline balanta cu un sut frumos din marginea careului, excelent plasat la coltul lung.
Totusi, dupa pararea mea Anglia si Statele Unite raman favorite pentru a merge in "optimi".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu