Sisteme de joc (7) -"Minunea lui Ramsey" 1-4-4-2

Sus: capitanul Bobby Moore, cu trofeul castigat in finala de pe Wembley, tinut in brate de Hurst si Wilson.

jos: Anglia 1966

Stiles, Hunt, Banks, J.Charlton, Cohen, Wilson

Peters, Hurst, Moore, Ball, B.Charlton

(in dreapta, ultimul, cu chelie, antrenorul Sir Alf Ramsey)

Cu exceptia portarului, singura pozitie a carei caracteristici in jocul de fotbal nu s-au modificat substantial in nici unul dintre sistemele de joc dintre anii 1920 si 1960 era cea de extrema. In anii' 50 extremele devenisera piese-vedeta, precum in perioada interbelica interii sau centrul-atacant. Dintre fotbalistii de superclasa de dupa razboi, multi erau extreme clasice : spaniolul Gento, germanul Rahn, brazilianul Garrincha, suedezul Hamrin, englezul Matthews, uruguayanul Ghiggia, ungurul Czibor etc. Rolul extremei era clar, neschimbat de zeci de ani: jucator de atac, care evolua in banda, cu anumite calitati specifice postului: viteza, tehnica, dribling, exactitate in pase si centrari, simt al portii. Extremele nu faceau aproape deloc faza de aparare, concentrandu-se in mod exclusiv pe atac, ramaneau in general in ofensiva, neretragandu-se decat pana la mijlocul terenului pentru a prelua mingi. Modernizarea jocului de fotbal era insa o realitate practica, iar "betonul" lui Herrera evidentia tocmai calitatile fotbalistului modern, complet: aparator, constructor de faze si finalizator deopotriva. In aceste conditii, englezul Alf Ramsey, fost mare fotbalist la inceputul anilor '50 si devenit ulterior antrenor al micutei Ipswich Town a gandit un nou sistem care sa puna in valoare cat mai mult fotbalistul complet, capabil sa faca ambele faze ale jocului. In Anglia , la inceputul anilor'60 "WM-ul" lui Chapman si noul 1-4-2-4 al Braziliei lui Feola dominau jocul, desi flexibilul 1-3-3-4 al lui Tottenham iesise invingator in 1961. Ramsey a dus in cativa ani pe Ipswich Town din liga a treia in fruntea ierarhiei engleze, totul culminand cu victoria in campionat in 1962. In toamna aceluiasi an federatia engleza il numea manager al nationalei Angliei.

Noul selectioner avea sa-si puna in practica noua conceptie de joc si noul sistem promovat la echipa de club. Practic, Ramsey nega rolul extremei clasice si il transforma intr-un rol mai putin spectaculos, dar mult mai eficient si mai important pentru echilibrul echipei. Aripile ( "wings"-in eng.) lasau locul unor mijlocasi ofensivi , care in faza de aparare jucau la interceptie, incercand sa deposedeze si sa ajute fundasii laterali , iar in faza de atac patrundeau pe centru si sprijineau atacul. Factorul surpriza a fost total. In meciurile jucate de englezi in noul sistem, fundasii laterali ai echipelor adverse se asteptau sa aiba in fata lor doua extreme ( aripi) si de aceea ramaneau in aparare aproape de lateralele terenului. In schimb mijlocasii proveniti din extreme evoluau adesea pe mijlocul terenului si patrundeau neasteptat in careu, creeand panica prin superioritati numerice in zona centrala. Jocul Angliei contrasta izbitor cu tot ce se jucase pana atunci. Ramsey a gasit oamenii potriviti pentru noile posturi de mijlocasi laterali ofensivi: Alan Ball si Martin Peters. Primul, un roscovan de 1,68 m, cu o incredibila stiinta a jocului( in ciuda varstei-21 de ani in '66), tehnic, excelent pasator, evolua pe dreapta. Cel de-al doilea, un fotbalist inalt ( 1,86m), cu viteza si forta de patrundere, excelent executant de lovituri libere, capabil de curse imprevizibile, evolua pe stanga.

In poarta Anglia se baza pe cel mai mare portar al lumii din acea perioada, Gordon Banks. Apararea era una omogena si sigura: Cohen pe dreapta, Wilson pe stanga, Jackie Charlton si Bobby Moore stoperi. La mijloc, langa Ball si Peters, alti doi jucarori emblematici. Defensivul Stiles, mereu langa vedeta adversarilor, artagos si neobosit, capabil sa alerge fara minge, ca o umbra a adversarului si maestru incontestabil al jocului englez, Bobby Charlton, coordonatorul de joc, mijlocasul-atacant, imbinand calitatile tipice fotbalului anglo-saxon cu virtuozitati tehnice specifice latinitatii.

In atac, Ramsey a inceput turneul cu Hunt si Greaves ( vedetele lui Liverpool si respectiv Tottenham), ulterior inlocuindu-l pe cel de-al doilea cu Geoffrey Hurst, eroul finalei. Toti trei atacanti cu calitati deosebite, puternici, suteuri de temut, buni in jocul aerian, puternici fizic si psihic.

Esenta jocului echipei lui Ramsey era disciplina si pregatirea fizica, puterea mentala si sacrificiul. O echipa devotata ideilor creatorului ei, care afirmase inca din 1962 ca va castiga Cupa Mondiala, un antrenor cu o personalitate puternica, strict, adept al ordinii si punctualitatii, al puterii de lupta- caracteristica a fotbalului britanic.

Noul sistem, denumit "minunile fara aripi"( wingless wonders in engl.) era de fapt un 1-4-4-2 care devenea in faza de atac un 1-4-1-3-2. Stiles ramanea dedicat defensivei, iar ceilalti mijlocasi urcau in atac. Atacantii mobili evoluau pe toata latimea terenului, creau spatii pe unde Ball, Peters si Charlton urcau si marcau numeroase goluri. Sir Alf a schimbat foarte putin in echipa fiind primul adept al ideii " echipa invingatoare ramane aceeasi". In anii de dupa victoria din Cupa Mondiala 1966 au mai aparut jucatori precum fundasul lateral Cooper, mijlocasul defensiv Mullery sau atacantul Francis Lee, dar nucleul Banks, Moore, Charlton, Ball, Hurst si Peters a ramas si in anii urmatori neschimbat.

Devenit un monument al fotbalului mondial, Sir Alf Ramsey a creat sistemul cel mai folosit in fotbalul mondial in ultimii 50 de ani, sistem din care s-au nascut toate celelalte variatiuni ulterioare. Anglia, patria fotbalului, castiga in 1966 Cupa Mondiala, iar noul 1-4-4-2 intra in istorie.

Va urma...