Sisteme de joc (5) -"Brazilia 1958" 1-4-2-4

Brazilia 1958

sus: Djalma Santos, Zito, Bellini, Nilton, Orlando, Gilmar.

jos: Garrincha, Didi, Pele, Vava, Zagallo.

Brazilia anilor '50 a fost izvorul fotbalului spectacol , regina paselor in ritm de samba si a fanteziei inteligente. Mitul brazilian a inceput atunci si s-a dezvoltat cu fiecare generatie de superjucatori aparuti de pe plajele insorite din Rio si Sao Paulo. Esentiala a fost insa transformarea pe care au adus-o sistemului de joc antrenori de exceptie precum Flavio Costa, Zeze Moreira sau Vicente Feola. In 1950 Brazilia antrenata de Flavio Costa pierde in fata propriilor spectatori, pe Maracana, finala Cupei Mondiale impotriva Uruguayului. Favorita indiscutabila, echipa gazda a pierdut si datorita faptului ca "WM"-ul introdus in Anglia inca din anii'30 si devenit sistem universal in jurul anilor '50 predispunea spre rigoare tactica, disciplina si calcul aproape matematic. "WM-ul" fusese creat in Europa, iar sud-americanii ramaneau inca nostalgici ai "Piramidei", mai deschisa fanteziei latine. Dintre toti sud-americanii, brazilienii erau cei mai apropiati de spectacol, de arta driblingului si a mangaierii balonului, artisti imposibil de disciplinat indeajuns pentru a eficientiza jocul in sistemul lui Chapman. Flavio Costa a invatat din esecul de la Rio si a teoreticizat in anii urmatori un nou sistem de joc. Inspirat de nationala maghiara dintre 1950-1954 , impotriva careia Brazilia pierdea in sferturile de finala ale C.M. 1954, Costa a promovat "sistemul diagonala". Mijlocasul retras din nationala lui Gustav Sebes a devenit in noul sistem un al doilea fundas central, iar atacantul central retras, un al doilea mijlocas. Calitatile fotbalistilor brazilieni nu ingaduiau acestora sa se gandeasca prea mult la defensiva, iar aceste retrageri in noul sistem insemnau un calcul logic indreptat spre siguranta. Constient ca atacul poate aduce goluri, era important ca apararea sa ofere stabilitate prin numarul jucatorilor care o compuneau mai degraba decat prin calitatile lor defensive. Reusita practica a noului sistem a avut loc cu ocazia Cupei Mondiale din 1958. Vicente Feola, antrenorul Braziliei, a alcatuit un lot plin de jucatori de talent. Evolutia din timpul turneului final din Suedia a fost senzationala. Cu fiecare meci, Feola gasea alti jucatori care se integrau perfect in sistemul 4-2-4, devenind vedete ale mondialului. In meciul cu Uniunea Sovietica, al treilea din grupa el i-a titularizat pe Zito ca mijlocas, Pele ca atacant central si Garrincha ca extrema dreapta. Echipa finalei a insemnat triumful noului sistem 1-4-2-4: in poarta Gilmar, laterali Djalma Santos pe dreapta si Nilton pe stanga, stoperi Bellini si Orlando, mijlocasi Zito si Didi, extrema dreapta Garrincha, extrema stanga Zagallo, atacanti centrali Pele si Vava. In noul sistem, fundasii laterali capatau o mare raza de actiune ofensiva, contribuind uneori decisiv la inscrierea golurilor. Atat Djalma Santos , cat mai ales Nilton, urcau constant in atac, creau superioritati si combinatii imprevizibile cu mijlocasii si extremele. Beneficiind de aportul total din aparare a celui de-al doilea stoper, fundasii laterali deveneau astfel jucatori de atac. Inteligenta tactica a mijlocasilor brazilieni le permiteau acestora sa fie primele "pistoane aparare-atac" din istoria fotbalului, acopereau excelent mijlocul terenului datorita calitatilor tehnice deosebite si a unei disponibilitati fizice remarcabile. In atac driblingurile lui Garrincha, incisivitatea lui Vava, viteza lui Zagallo si uriasul talent al tinarului de 17 ani, Pele, puteau aduce in orice moment golul. Brazilia 1958 a ramas pana astazi o formatie de legenda, imensa prin mostenirea lasata de ea fotbalului mondial. Sistemul brazilian , 1-4-2-4, avea sa fie folosit de numeroase echipe in urmatoarele doua decenii, devenind un model important de la care s-au dezvoltat celelalte sisteme de joc moderne.

Va urma...