Sisteme de joc (2) -"Metoda" 1-2-3-2-3

Mathias Sindelar

(foto)

La sfarsitul Primului Razboi Mondial fotbalul european a dezvoltat doua centre de putere. Primul, cel britanic, pastrand vigoarea si forta inventatorilor jocului modern era indiscutabil un adevarat izvor al cunoasterii. Echipele de club engleze, puternice si beneficiind deja de numerosi jucatori profesionisti, erau respectate si admirate de intreaga lume. Scotienii, intr-o continua competitie cu vecinii englezi isi declarau unicitatea jocului lor , bazat pe constructie, pe pase repetate, ritm si tehnicitate superioara. Printr-un scotian ajuns in Viena , Jimmy Hogan, fotbalul scotian a fost exportat in Europa Centrala, devenind model pentru fotbalul ce se va dezvolta in anii'20 in Cehoslovacia, Austria si Ungaria, adica al doilea pol de forta a fotbalului european din acea vreme.

Desi jucau acelasi sistem ca britanicii , Piramida 1-2-3-5, fotbalistii cehoslovaci, austrieci si maghiari se remarcau prin calitati tehnice superioare, printr-o fluenta superioara a paselor, o coordonare mai buna intre aparare si atac. Stilul cursiv, cu pase repetate si schimbari de ritm va fi o marca cunoscuta a Europei Centrale. In 1920 la Jocurile Olimpice de la Anvers, cehoslovacii aveau cea mai puternica echipa nationala. Jucatori precum Hojer, Pilat, Perner, Koletany, Kada Pesek, Janda, Pospisil au incantat prin calitatile lor si s-au calificat in finala turneului. Belgia, tara gazda, cu largul concurs al arbitrilor a invins. In final, dupa proteste si memorii scrise impotriva organizatorilor, Cehoslovacia nedreptatita avea sa fie descalificata. Cehii raman insa in toata perioada interbelica o forta a Europei in fotbal, valoarea lor fiind demonstrata cu ocazia Cupei Mondiale din 1934, cand au jucat finala in fata Italiei.

Cel care a dus pe culmi fotbalul spectacol in acei ani a fost austriacul Hugo Meisl. In anii '20 acesta a inceput sa isi puna in practica ideea unui joc in care echipa sa pasese mereu si sa atace surprinzator. In 1931 Austria lui Meisl invingea cu 5-0 chiar nationala Scotiei, cea care furnizase modelul jocului din Europa Centrala si acesta avea sa fie actul de nastere al "Wunderteam"-ului ("Echipa-Minune", in traducere). Timp de doi ani aceasta echipa a invins la scor Belgia, Germania, Cehoslovacia, Ungaria, Franta sau Elvetia si a reusit sa inscrie trei goluri impotriva Angliei pe Wembley. Cu Hiden in poarta, Cisar si Sesta in aparare, Wagner, Smistik si Nausch la mijloc, Zischek, Bican, Sindelar, Horvath si Viertl in atac ( o echipa aproximativa a acelor ani), Austria a ajuns in semifinala Campionatului Mondial din 1934, fiind intrecuta de Italia. Doi ani mai tarziu, fara vedetele din Wunderteam, Austria pierdea finala Turneului Olimpic in fata aceleiasi echipe italiene.

Sistemul de joc al austriecilor pleca de la Piramida 1-2-3-5, dar prezenta o schimbare semnificativa. In primul rand, jucatorii lui Meisl imbinau perfect arta jocului cu o inteligenta tactica deosebita pentru acele timpuri. Varfurile erau in continua miscare si schimbau frecvent locurile in atac. Sindelar, vedeta echipei, dotat cu o eleganta si un dribling senzationale si o viziune unica asupra jocului, intra mereu in combinatii cu coechipierii din atac si cu mijlocasul central Smistik, un jucator abil , foarte puternic din punct de vedere fizic si cu o atitudine ofensiva remarcabila. Mobilitatea lui Sesta, inteligenta lui Nausch, simtul portii lui Horvath si viteza lui Zischek se alaturau pentru a intregi virtuozitatea unui stil spectaculos, precum o simfonie. Alaturi de italianul Vittorio Pozzo(selectionerul squadrei-azzura), Meisl a echilibrat asezarea din teren a echipei prin retragerea celor doi interi in fata liniei de mijloc si prin distantarea mijlocasilor de-a latul terenului. Practic, doi dintre atacanti veneau mereu in spate pentru a combina cu mijlocasii, devenind in acelasi timp jucatori de constructie si de finalizare. In acest fel atat in aparare cat si in atac echipa devenea una echilibrata, dozarea eforturilor si factorul surpriza aducand un plus semnificativ in joc. Prin retragerea in timpul jocului a interilor se creau spatii , iar acestea se transformau in oportunitati de a dezechilibra apararea adversarilor. In timp ce disponibilitatile austriecilor imbiau la ofensiva, cele ale italienilor in schimb reclamau o disciplina a prudentei. Vittorio Pozzo a mers mai departe pe linia lui Meisl si a creat cu adevarat un nou sistem de joc -Metoda :1-2-3-2-3. In fotbalul acelor ani centru atacant era de obicei jucatorul pe la care treceau toate mingile in atac, un jucator complet, inventiv si periculos pentru poarta adversa. Pozzo a inteles rapid ca fotbalul italian nu dispunea de un astfel de jucator si la inceputul anilor '30 a hotarat sa retraga cei doi interi care sa devine mai degraba creatori unul pentru celalalt si pentru ceilalti din atac. Giuseppe Meazza si Giovanni Ferrari au devenit astfel placa turnanta a noului sistem de joc. Atat in 1934, cat si in 1938 italienii au devenind campioni mondiali. In ambele finale doi jucatori au ramas neschimbati-Meazza si Ferrari. Cei doi au devenit motoarele atacului italian si au pasat pentru marcatorii Schiavio, Guaita si Orsi in 1934 sau Piola si Colaussi in 1938. Metoda italiana a fost inceputul unei traditii a fotbalului defensiv a italienilor, bazat pe o asezare buna in teren, pe concentrare si flexibilitate. In anii '30 italienii au trecut usor de la cuplul defensiv Caligaris -Rosetta, la cel Allemandi-Monzeglio si in final in '38 la Foni-Rava. In fata lor, mijlocasi completi precum celebrul Monti, in 1934( dur, nemilos, extrem de versatil) sau trio-ul Serantoni, Andreolo, Locatelli in perioada 1935-1940.

Asadar al doilea sistem de succes, preferat de Europa Continentala in anii '30, cu variantele sale-cea ofensiva a Wunderteam-ului lui Meisl si cea defensiva a Italiei lui Pozzo a fost 1-2-3-2-3.

In acest timp Anglia se revolta impotriva miscarilor austriaco-italiene si va revolutiona din nou fotbalul propunand o noua asezare tactica.

Va urma...