sâmbătă, 22 mai 2010

Surprizele

Dintotdeauna "Mondialele" au avut si surprize. Echipe care au reusit sa se transforme din outsidere inainte de inceperea competitiei in meritoase team-uri ce au invins favorite. In primul rand imi amintesc de Camerunul lui Roger Milla, Kunde, Oman Biyik si Makanaky la Coppa de Mondo '90 , echipa ce a invins Argentina , campioana mondiala si a ajuns pana in sferturile de finala ale turneului final. Apoi in 1994, in S.U.A. Bulgaria lui Stoichkov invingea Germania in sferturi si juca semifinala, la fel ca si Suedia, o alta surpriza la acel mondial. Croatia in 1998, Turcia in 2002 si Portugalia in 2006 au reusit de asemenea sa ajunga intre primele patru echipe ale lumii, desi nu erau cotate cu sanse la inceputul competitiei. Campionatul Mondial din Africa de Sud-2010 poate insemna intrarea in istoria fotbalului pentru alte echipe nationale ce pot realiza mari surprize si pot atinge sferturile sau semifinalele competitiei. Fotbalul actual este mult mai deschis surprizelor, mai nivelat din punct de vedere valoric decat cel de acum 20-30 de ani. Surprize majore precum Danemarca la Euro '92 sau Grecia in 2004 pot aparea si la mondialul din aceasta vara. Optiunile mele pentru echipele care pot infirma calculele precompetitionale sunt Serbia, Uruguay si Coasta de Fildes.

joi, 20 mai 2010

Despre favoritele C.M. 2010

In mai putin de o luna incepe o noua Cupa Mondiala la fotbal. Ca de obicei, marile favorite sunt prezente la startul turneului final care se desfasoara in Africa de Sud. Personal, ca de fiecare data in ultimii 15 ani voi sustine nationala Angliei. Am incredere in Capello, un antrenor de legenda, care a castigat mereu cu echipele pe care le-a condus si in Gerrard, probabil cel mai important jucator englez al ultimului deceniu. Care sunt insa favoritele acestui Campionat Mondial?

1. BRAZILIA. Mereu in fruntea listei de posibile castigatoare ale Cupei Mondiale, "Selecao" este de cinci ori Campioana a Lumii. In 1970, prima cupa acordata campioanelor mondiale - Cupa "Jules Rimet" a ramas definitiv in tara cafelei, dupa ce la editia respectiva desfasurata in Mexic, Brazilia a triumfat pentru a treia oara ( dupa succesele din 1958 si 1962). Probabil cea mai mare echipa nationala a istoriei , Brazilia 1970 a triumfat in fata eternitatii si a creat mitul continuat de Brazilia lui Romario si Bebeto in 1994 si de cea a lui Ronaldo si Rivaldo in 2002. Anul acesta jucatorii pe care se bazeaza selectionerul Carlos Dunga - el insusi campion al lumii in urma cu 16 ani- sunt Julio Cesar, Dani Alves, Lucio, Robinho, Kaka, Fabiano sau Maicon.

2. ITALIA. Campioana mondiala "en-titre" pare hotarata sa-si apere trofeul. Castigatoare in trecut a C.M. din 1934, 1938, 1982 si 2006, "squadra azzura" se va baza si de aceasta data pe forta grupului, pe sistemul de joc defensiv, pe organizare si travaliu la mijlocul terenului. Ca de atatea ori, Italia vine cu un lot ce nu pare capabil de victorii senzationale, dar gata sa lupte cu incrancenare pentru fiecare minge , sa riste putin si sa obtina totul. Locul marilor Meazza, Piola, Rossi sau Del Piero va fi luat in aceasta vara de Chiellini, Gatusso, De Rossi sau Di Nanale.

3. SPANIA. Niciodata castigatoare a Cupei Mondiale, de foarte putine ori favorita , Spania este astazi regina incoronata a Europei. Castigandu-si laurii in urma cu doi ani, selectionata iberica pare capabila sa reuseasca si la Campionatul Mondial din acest an. Experienta unor jucatori este acum deplina, iar talentul componentilor lotului spaniol transforma Spania intr-o favorita indiscutabila. Acolo unde nu au reusit altadata Luis Suarez, Gento, Butragueno sau Raul, ar putea-o face supervedetele prezentului - Ramos, Puyol, Xavi, Fabregas sau Torres.

4.GERMANIA. Ruud Gullit spunea in urma cu aproape 20 de ani ca Germania atunci cand joaca prost ajunge in finala, iar cand joaca bine o si castiga. S-a intamplat de multe ori ca panzerele sa joace finale mondiale si europene, iar de trei ori - in 1954, 1974 si 1990- au si castigat competitia mondiala. Rigurozitatea, disciplina, combativitatea, capacitatea de efort, mentalitatea de invingator sunt atuuri recunoscute ale nemtilor care au beneficiat mereu si de jucatori de clasa, capabili sa concentreze ambitiile celei mai puternice natiuni europene. Indiferent daca s-au numit Fritz Walter, Franz Beckenbauer sau Lothar Mathaeus, acestia au condus masina de razboi germana la victoria finala. Astfel cum se asteapta azi de la Klose, Schweinsteiger sau Podolski.

5.FRANTA. Dupa inerenta schimbare de generatii, nationala "Cocosului Galic" poate face in acest an un mondial care sa rivalizeze cu epopeea din urma cu 12 ani. Atunci, cel mai mare jucator francez al tuturor timpurilor, Zinedine Zidane, aducea singurul trofeu mondial pentru Franta, iar in 2006 acelasi Zidane incheia un ciclu ce pare de neegalat. Astazi, fara "Zizou" , fara Deschamp, Vieira, Desailly, Thuram sau Trezeguet, Franta pare lipsita de forta de odinioara. Si totusi, Franta este printre favorite. Are jucatori importanti, de mare valoare si o istorie recenta plina de succes. O istorie pe care Malouda, Ribery, Gourgouff sau Anelka o pot continua cu o noua victorie.

6.ARGENTINA. "Pumele" au fost , inca sunt si vor ramane sub aureola magnificului Diego Armando Maradona. Castigatoare a trofeului in 1978 - in epoca lui Passarella si Kempes , Argentina a devenit o forta in istoria fotbalului prin "El Pibe de Oro" care a condus-o aproape de unul singur spre victoria din 1986. Genial si rebel, inger si demon, Diego este o religie in tara sa prin ceea ce a facut ca jucator. Astazi insa, pentru ca legenda sa devina totala e nevoie ca el sa triumfe si ca antrenor al unor jucatori de mare talent precum Samuel, Di Maria, Tevez sau Higuain. Dincolo insa de toate acestea, don Diego se poate baza mai ales pe urmasul sau, extraterestrul Leo Messi, cel mai bun fotbalist al momentului. Iar acest lucru face din Argentina o favorita.

7.OLANDA. Cea mai ghinionista nationala a lumii, Olanda a ramas in istorie prin cele doua finale din anii '70 in care desi a fost mai buna in teren a trebuit sa se recunoasca invinsa la final. Krol, Neeskens, Haan, Rep sau Cruyff, au fost atunci foarte aproape de trofeul mondial. Campioana Europeana in 1988, "Portocala Mecanica" nu am mai atins niciodata o finala mondiala, dar a avut mereu fotbalisti ce s-au remarcat prin tehnicitate si inteligenta. La aceasta editie, "Tara Lalelelor" trimite la mondiale o nationala in care fac legea jucatori precum Robben, Snejder sau Huntellar, valorosi si pregatiti sa intre in istorie.

8.ANGLIA. Din 1966 Anglia incearca sa castige o noua Cupa Mondiala. Leii britanici, mereu gata de lupta, avandu-i alaturi pe infocatii lor suporteri , au mereu in minte superba reusita a celor condusi de Bobby Moore si Bobby Charlton, in urma cu peste patru decenii. Miza e uriasa, cu atat mai mult cu cat astazi, echipele de club engleze fac legea pe continent, iar federatia a investit enorm in antrenorii ultimului deceniu. Capello este in acest an strategul pe care se sprijina sperantele insularilor, iar in teren Gerrard, Terry, Ferdinand, Lampard si Rooney vor lupta pentru gloria tarii care a inventat fotbalul.